Cum să îți întreții frumusețea după 40 de ani

Cum să îți întreții frumusețea după 40 de ani

Mergând pe stradă, recunosc, mi s-a întâmplat, să-mi atragă privirea o altă femeie. Ce anume m-a făcut să-mi îndrept privirea către ea? Frumusețea ei, dată de un machiaj discret, dar de bun gust sau o culoare mai accentuată folosită, dar atât cât să pună în valoare un pomet, ochii sau sprincenele. Instinctiv încerc să-i intuiesc vârsta. Nu reușesc mereu pentru că eleganța pe care o emană, verticalitatea poziției coloanei și parfumul discret mă zăpăcesc, iar cifrele anilor nu se pot așeza în minte. Vi s-a întâmplat să vă întrebați, oare ce profesie are un om  pe care l-ați întâlnit pe stradă? Sau, cât timp o fi alocat îngrijirii personale? Cum de are machiajul perfect?

Odată cu trecerea anilor devenim mai aglomerate, cunoștințele dobândite ne fac să credem că știm totul și putem face absolut orice, însă efortul zilnic își lasă aprenta asupra fiecăruia dintre noi. Și ce facem în momentul de respiro? Ne gândim ce produse cosmetice să folosim pentru a ne acoperi oboseala și a semăna cu femeia misterioasă întâlnită, cu vârsta neexactă.

Recunosc, admir femeile care arată foarte bine și nu-și trădează vârsta. Femeile care știu ce înseamnă machiajul natural. În egală măsură, le admir însă, și pe cele îndrăznețe, de bun gust, al celor cărora nu le disting vârsta dar simt că au trecut de 40, 50, 60 de ani.

Pielea este cea care trădează cel mai mult. După 40 de ani nu este ușor să o menții la forma uneia de 20 de ani. Razele soarelui pe care obișnuiai să le îndrăgești, brusc îți devin dușman, somnul pe care îl trata-i cu indiferență, acum îl prețuiești. Ce poți face? Privește cu atenție în portfard și găsește-ți aliați. Există câteva instrumente pe care, dacă le respecți, poți ridica privirea din pământ și mergi pe stradă cu fruntea sus.

Iată câteva mici detalii de care să ții cont:

Gelul demachiant – este produsul care nu trebuie să lipsescă din trusa de îngrijire zilnică. Asigură-te că folosești dischete demachiante până când acestea devin curate. Când pielea este absolut curată aplică două picături de ser hidratant. Vitaminele pe care le conține vor fi o hrană binemeritată pentru aceasta, astfel că următorul pas, crema pe care o aplici va fi completare ce-i va întări aspectul delicat.

Fondul de ten – alegerea lui este foarte importantă. Fondul de ten este bine să fie iluminator, anti-aging, care să nu încarce porii, ci doar să de-a un plus de fermitate. În zona ochilor utilizează un anticearcăn cu textură ușoară, fină, fluid pentru că se poate cădea în extrema de a evidenția cearcănele în loc să le ascundă.

Fardurile – cu cât înaintăm în vârstă trebuie să fie din ce în ce mai deschise. Se poate apela la un creion pentru a accentua puțin forma, însă nuanțele mate de piersică, capuccino sau bej vor pune în valoare privirea. Nu trebuie să fie sidefate pentru că sideful accentuează ridurile. Rimelul va da forma finală a ochilor și nu trebuie omis, însă mare grijă la cantitate.

Blush – nu uitați, o paloare o puteți estompa cu un strop de blush în nuanța apropiată tenului. Utilizați nuanțe discrete, culorile tari accentuează imperfecțiunile.

Rujul – zona buzelor nu este ferită de timp și ridurile își fac prezența și aici. Pentru a le ascunde, utilizează culori deschise sau chiar gloss și efectul va fi cu mult peste așteptări.

Machiajul este mai degrabă pentru a-ți sărbători frumusețea, decât pentru a-ți ascunde „defectele”, percepute de cele mai multe ori doar de tine.

Așadar, nu face greșeala de a exagera cu utilizarea lor ci mergi pe simplu. Vei străluci mai mult. Toți makeup artiștii afirmă neîncetat că simplu va fi întotdeauna perfect!

Nu uita: machiajul va arata cel mai bine pe pielea sănătoasă. Pentru acest rezultat începe cu interiorul tău: aport bun de apă și o dietă sănătoasă cu multe legume.